duminică, 21 august 2016

duminică, 10 iulie 2016

sâmbătă, 25 iunie 2016

Dragonul de pe piatra mormântului unde se crede că s-ar afla rămăşiţele lui Vlad Ţepeş.



Moartea lui Vlad Ţepeş – ca şi multe aspecte ale personalităţii sale şi ale vieţii sale zbuciumate – este învăluită în legendă şi mister. Printre altele, nu se cunoaşte locul în care a fost înmormântat, deşi au fost emise diverse ipoteze în acest sens. Cea mai recentă dintre aceste ipoteze este cu totul surprinzătoare: cercetări recente sugerează că mormântul domnitorului s-ar afla într-o biserică din Napoli.
Istoricii credeau, în marea lor majoritate, că Vlad Ţepeş, supranumit Drăculea (sau Dracula, după cum a devenit apoi cunoscut în Occident) ar fi pierit în luptă, în cursul unei bătălii cu turcii, în timpul celei de-a treia şi ultimei sale domnii (1476), care a durat mai puţin de două luni. Locul în care a fost îngropat a rămas necunoscut; s-a vorbit despre Mânăstirea Snagov (dar cercetările au infirmat această ipoteză) iar mai târziu, despre Mânăstirea Comana – ipoteză acceptată de mulţi istorici români.
Dar oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Tallinn, Estonia, au descoperit dovezi documentare care sugerează o altă desfăşurare a evenimentelor: domnitorul ar fi fost luat prizonier, apoi răscumpărat de o fiică a sa, aflată în Italia, şi că ar fi murit aici, fiind îngropat într-o biserică napolitană.
Născut în 1431, Vlad Ţepeş aparţinea unei familii nobile, tatăl său făcând parte din aşa-numitul Ordin al Dragonului, un ordin militar-religios, ce avea ca scop apărarea creştinismului şi lupta împotriva turcilor. 
În 1476, când Vlad Ţepeş a dispărut, s-a crezut că a pierit în  luptă. De fapt, susţin cercetătorii de la Universitatea din Tallinn, ar fi fost făcut prizonier de către turci, fiind apoi eliberat, în schimbul unei sume de bani trimise de o fiică a sa, numită Maria, care trăia la Napoli, căsătorită cu un nobil napolitan.
O piatră de mormânt recent descoperită la biserica Santa Maria La Nova din Napoli, în aceeaşi capelă funerară în care sunt îngropaţi fiica şi ginerele lui Vlad Ţepeş, ar putea marca locul în care a fost înmormântat acesta, spun cercetătorii estonieni. 

Printre altele, apar un dragon (evocare a numelui Dracula) şi doi sfincşi, ce simbolizează Teba, oraş grec antic al cărui nume putea fi scris Thebes, dar şi Tepes. Cu alte cuvinte, crede specialistul în istorie medievală Raffaello Glinni, pe piatra de mormînt ar fi înscris, în simboluri alegorice, chiar numele domnitorului.
Specialiştii încearcă acum să obţină autorizaţia de a cerceta mormântul, în speranţa de a clarifica enigma. 
Sursa: Il Matino 

sâmbătă, 11 iunie 2016

Conferinţa de la Roma a Fundaţiei Keshe


Prezentarea în premieră a înregistrării complete a conferinţei de la Roma a Fundaţiei Keshe

EXTRAORDINAR!!  REALITĂȚI ASCUNSE

Prin bunăvoința Keshe Foundation Spaceship Institute (Kf-SSI), vă prezentăm înregistrarea completă a conferinței organizate de Fundația Keshe la Roma în data de 16 octombrie 2015, la care au participat reprezentanți ai ambasadelor și oameni de știință din mai multe țări. Conferința a fost susținută de Mehran Keshe, omul de știință iranian care, împreună cu echipa lui, a produs și oferă gratuit întregii lumi un nou tip de tehnologie care poate asigura independența umanității față de sursele de energie convenționale.
  
La conferință au participat oficiali din SUA, China, Rusia, Japonia, Noua Zeelandă, Germania, Austria, Norvegia, Suedia, Polonia, Italia, Malta, Portugalia, Irak, Armenia, Georgia, Nigeria, Irak, Palestina dar și România, după cum se aude pe înregistrare atunci când Keshe îi invită pe participanți să numească națiunile pe care le reprezintă.
Oare România a fost într-adevăr reprezentată la această conferință istorică, de o importanță majoră pentru viitorul umanității? Și dacă da, ce s-a petrecut cu tehnologia pe care țara noastră a primit-o pentru a fi pusă urgent, în mod gratuit, la dispoziția tuturor cetățenilor?
Omul de știință Mehran Keshe a afirmat că oferă gratis tehnologia Magrav, dezvoltată cu ajutorul programelor de cercetare spațiale, tuturor națiunilor care o solicită. Totuși dorește ceva în schimb – implementarea păcii pe întreaga planetă.
Fundația Keshe susține că tehnologia Magrav ajută la producerea a tot ceea ce au nevoie cosmonauții în spațiu: lumină, căldură, hrană, tratamente medicale etc. 
După 14 ani de cercetări, această tehnologie poate fi folosită acum și pe Pământ. Omul de știință a explicat că generatorul pe care l-a prezentat la conferință este de fapt o replică a soarelui, la scară redusă.
Folosind materiale obișnuite, cărora le-a schimbat structura moleculară, echipa lui Keshe a obținut nano-materiale care eliberează plasmă. Mai apoi, fiecare utilizator decide ce anume dorește să producă cu ajutorul plasmei, care este eliberată în cantități uriașe. 
Aceste aparte sunt un ajutor imens în special în țările sărace, unde pot fi produse cu materiale locale, fără să mai fie nevoie de fonduri mari pentru construcția de centrale și infrastructură.Producerea unui astfel de generator costă mai puțin de 10 dolari per gospodărie, iar în schimb oamenii vor avea energie, hrană și tratamente medicale.

Iată câteva exemple oferite de Keshe: 
-)dacă se pune o bucată de fruct deasupra unui pahar cu apă, cu ajutorul noii tehnologii, apa va capta toate proprietățile nutritive ale respectivului fruct, precum și energia și gustul lui. 
În acest mod, de exemplu, în caz de necesitate, o întreagă comunitate de oameni se poate hrăni cu o singură portocală. 
-) De asemenea, cu ajutorul tehnologiei dezvoltate de Fundația Keshe, se pot cultiva semințe în cele mai aride soluri și se pot produce substanțe de fertilizare complet gratuit, a explicat cercetătorul iranian.
-) Un alt dispozitiv care funcționează cu tehnologia prezentată se aplică pe zona din trup unde a apărut o durere, iar durerea dispare în scurt timp. Producerea acestui dispozitiv în Africa ar costa 10 cenți pe bucată.
-) În țările dezvoltate, generatoarele Keshe pot conduce la eliberarea populației de dependența de energie electrică produsă de centrale nucleare sau pe bază de combustibili fosili, reducerea semnificativă a consumului de carburanți la mașini sau creșterea producției în agricultură, între altele.

 
(deocamdată nu are subtitrare în limba română)


Reprezentanții țărilor care au fost prezenți la eveniment au primit de la Mehran Keshe o cutie în care se afla un generator de energie întocmai ca cel prezentat la conferință, împreună cu unstick USB ce conține toate informațiile necesare pentru producerea unui astfel de aparat.
Iată câteva fotografii relevante (în prima fotografie este ambasadorul din Ghana, primul care a solicitat la conferință și a primit cutia de la Mehran Keshe):
 

 
Mehran Keshe le-a reamintit ambasadorilor și celorlalți reprezentanți ai națiunilor că au la dispoziție 10 zile în care să hotărască cum vor proceda în continuare. După cele 10 zile, Kf-SSI a publicat pe internet toate informațiile cuprinse în acel stick USB, astfel încât oricine să poată avea acces complet și gratuit la aceste informații ce vor schimba lumea din temelii. Tot atunci, Fundația Keshe a organizat și un seminar în care prezintă în detaliu cum poate fi produs generatorul. Puteți vedea înregistrarea (în limba engleză) aici.
Conferința din octombrie 2015 a fost cea de-a treia de acest gen pe care Fundația Keshe a organizat-o până acum. Iată și posterul de promovare, intitulat Energie liberă în schimbul păcii:

luni, 2 mai 2016

PROFUNDA TREZIRE



Mesaj de la Consiliu.
(26 mart.2016; channeler Kathy Vik)


A venit timpul ca oamenii să fie ajutați la rezolvarea problemelor de viață cu care se confruntă zilnic, iar noi suntem satisfăcuți că am ajuns la confluența factorilor care permit ca această asistență să li se acorde cât de curând..
În prezent, nu este cunoscut, și cu atât mai puțin, acceptat, că omenirea este într-adevăr, legată genetic de civilizațiile aflate în alte sisteme solare.
Această informație trebuie adusă la cunoștința umanității cu precauțiune și treptat astfel încât ideea să fie acceptată și să nu se producă stări de neliniște și teamă. Este timpul să se integreze aceste informații suplimentare în vederea completării cunoștințelor omenirii. Procedând cu tact și înțelegere, lumea voastră va fi integrată treptat la aceste idei, care reprezintă o realitate ce nu putea fi divulgată decât după ce se atingea un anumit nivel de conștiință. Suntem nespus de satisfăcuți să constatăm că acel timp a sosit, ca urmare a atingerii nivelului de conștiință necesar.
Este nevoie să spunem că nu există nici o ființă umană de pe acest pământ implicată în altfel de activități decât cele de sorginte divină. Acest adevăr trebuie înțeles. Puteți înțelege această informație cheie?
Deși este adevărat că divinitatea, în cadrul mai multor culturi de pe pământ, este disputată între mai multe centre religioase de pe planetă, care se combat și vor să se anihileze reciproc, pentru a-și extinde influența, noi suntem aici pentru a vă asigura că lucrăm pentru ca  aceste centre să se apropie de unica și reala înțelegere, care va duce la o mai bună conlucrare între ele și la o credință în care să fie revelate adevăratele valori și realități divine. Aceasta ar contribui nu numai la accelerarea procesului evolutiv dar și la îmbunătățirea condițiilor de viață din planul fizic.
 
Acestea fiind spuse, dorim să trecem la unele clarificări. Este ca și cum o mumie ar fi disecată până la oase, pe acest schelet începând să punem strat după strat pentru a crea o nouă ființă umană. Structura se păstrează dar altfel sunt așezate straturile, pentru ca , în final, să se creeze o ființă umană așa cum a fost ea inițial proiectată. Sperăm ca metafora să nu provoace cuiva teamă.
Vrem să asigurăm pe fiecare dintre voi că nimeni de pe acest pământ, în niciun moment, nu este damnat, sau acuzat de ceva. Noi pornim de la adevărul că niciun om nu este mai puțin valoros de cât altul; toți ați plecat cu aceleași dotări, cu aceleași calități, cu aceleași posibilități. Cu siguranță, vă puteți considera egali unii față de ceilalți.

Și așa am ajuns la capitolul „viața de zi cu zi”, arie existențială în care vă asigurați cele necesare hranei, adăpostului, formării culturale sau spirituale etc.
Toate nevoile și dorințele vi le asigurați prin utilizarea corpului vostru fizic care nu a suferit drastice modificări de-a lungul timpului, așa cum s-ar crede.
Da, au existat în timp modificări ale câmpurilor electric și magnetic, în care omul a trăit, câmpuri care au creat anumite schimbări în ființa umană și care au făcut să apară deosebiri între oameni, ca urmare a diferiților factori: locul unde trăiesc, îndeletnicire, hrană, locuință, educație. Aceasta a determinat ca oamenii să nu mai fie identici și să aibă caracteristici particulare în ceea ce privește: statura, preferințele, nivelul de cultură, starea de sănătate, caracterul, idealurile etc.
Pentru a aduce această largă diversitate de ființe la unison, nu este necesară distrugerea corpului, prin ardere sau în alt mod, și nu este nevoie nici de ieșirea lui din viață. Aceasta deoarece toate corpurile sunt formate din celule, particule care au aceeași structură indiferent în ce corp uman se află. Dacă se modifică corespunzător câmpul magnetic și electric în care ființa există, se poate modela fiecare celulă a corpului după un șablon dorit și programat. 
Un talaz cosmic de natură energetică este trimis către zona de interes și, în acest flux sunt adăugate absolut toate ingredientele necesare obținerii unui anumit „produs”. În tot acest timp corpurile există, funcționează și se manifestă. Poate fizionomia nu se va fi schimbat observabil, poate locul unde se află este același, individul poartă aceeași identitate, cam aceeași conștientizare etc. Deși va părea că totul a rămas neschimbat, este posibil ca nimic să nu mai fie la fel. În primul rând pentru că celula va fi fost modificată, iar conștiința, această nevăzută dar determinantă caracteristică, nu va mai fi cea dinainte.
Dragilor, unui astfel de proces îi faceți voi față acum. Aceste modificări neobservabile pot avea unele efecte constatate de fiecare dintre voi, efecte care nu sunt percepute la același nivel de manifestare de toată lumea. Dar procesul se desfășoară.
Foarte multe dintre aceste modificări sunt făcute în timp ce voi vă odihniți, adică atunci când trupul vostru fizic doarme. Puteți avea un somn mai agitat, sau mai liniștit, un desfășurător oniric extrem de diferit despre care, la trezire, nu vă veți mai aminti nimic sau veți avea vagi sclipiri.

Vom explica mai multe despre somn și vise, dar există câteva căi de atac și asistență în timpul trigonului perioadelor de somn, în sensul că există trei "buzunare"(Nota C.M.: cred că se face referire la stările onirice în care somnul poate fi de tipul „ațipit”, somn obișnuit și somn profund) în care se desfășoară programul de „instruire și modificare” a ființei, pe timp de noapte, între cele două perioade de veghe.
Atunci când acest proces are loc, structura în gândirea conștientă este fixată, și noi vă cerem ca, dacă vă treziți la miezul nopții, fără nici un motiv, având, probabil, în amintire o frântură din ultimul vis, să nu vă ridicați, să rămâneți cu capul pe pernă și să încercați să nu vă modificați starea în care erați când v-ați trezit.
Poate vă întindeți brațele în jurul corpului, ca într-o îmbrățișare. Așa facem noi în asemenea situații (N.M.: poziția cea mai naturală, mai comodă și mai indicată este „poziția fătului”)
Introducerea (implementarea) noilor programe de date în „vehicul” este necesară, și este nevoie să adoptați un model de somn, care permite conștiinței să "respire" mai ușor, ca să spunem așa, și în afară, pe timpul somnului.
Celălalt model este acela când vă treziți dimineața devreme. În această situație nu mai este nevoie să vă băgați din nou în pat pentru a vă continua somnul.
Mulți se confruntă cu asemenea episoade care pot deveni, uneori, pentru unii, înnebunitoare.

Noi accentuăm că, în cazul în care unul din cele două cicluri de somn sunt perturbate, și nu pot fi regularizate, atunci, este necesar să vă analizați starea de veghe, din timpul zilei, unde, probabil, ar trebui să aduceți unele modificări pentru ca aceste două cicluri de somn nocturn să se poată desfășura normal; aceasta pentru a facilita desfășurarea cât mai optimă a programului de implementare a datelor modelatoare la care este supusă ființa umană în această perioadă.

Noi spunem că, în procesul transformărilor, sunt multe modele de lucru luate în considerare, adoptarea unuia sau altuia dintre modele fiind determinată de starea fizică, mentală și spirituală a celui în cauză și de la care se pleacă, dar și de dorința și determinarea acelei ființe de a progresa într-un anumit ritm. Nu este mai puțin adevărat că, în acest proces, un rol important îl are și constrângerea provocată de karmă. La modul mai pragmatic, au importanță, de asemenea: natura activității, compoziția hranei, starea de sănătate ale individului intrat în proces etc. Totul este modul în care persoana își începe programul de odihnă: starea de oboseală, nivelul de stres, existența sau absența gândurilor obsesive, starea de liniște și împăcare pe care le are când se așează în pat să doarmă. De aceste condiții depind structura și amploarea programului transformator care i se aplică acelei ființe, pe timpul odihnei corpului fizic.

Noi nu recomandăm utilizarea de produse farmaceutice pentru a provoca starea de somn, mai ales că unele dintre elementele chimice aflate în aceste medicamente pot avea influențe nerecomandate asupra elementelor de natură energetică cu care se lucrează. Altfel spus, este recomandat ca, prin ceea ce-și administrează persoana, bine-intenționată, de altfel, înainte de culcare, să nu se interfereze cu componentele programului de modelare a ființei umane. 

Vrem acum să discutăm despre durerile musculare și dureri articulare pe care le acuză unii dintre voi. Mulți pot avea, de asemenea, unele durei de cap, migrene. (Facem mențiunea că ne referim doar la ceea ce experimentați voi în această perioadă a transformărilor care se produc în corpul uman, ca urmare a programului în discuție).
Aceste stări se datorează, cu precădere, influenței fluxurilor energetice de natură electrică și magnetică, care vă sunt trimise pe Pământ. Aceste fluxuri pot crea supratensiuni, mai ales în acele corpuri în care se produc blocaje. În plus, este importantă starea de emotivitate a individului, asprimea (profunzimea) lecției care urmează să și-o însușească, decalajul pe care îl are față de starea de puritate fizică și moralăDacă, de exemplu, persoana în cauză a avut unele conflicte emoționale puternice, de- a lungul vieții, energiile negative rezultate s-au acumulat și s-au localizat cel mai adesea în mușchi. Pentru a le anihila este nevoie să se practice sentimentul de adorare a propriei persoane, recomandare care, la prima vedere, pare a nu avea sensAcestor persoane li se recomandă să consume apă cu lămâie, pentru a contracara natura acidă a substanțelor din mușchi. Este o metodă simplă dar eficientă, baza rămânând, totuși, necesitatea atitudinii de auto-adorare (dar nu narcisism).
Noi spunem, mai presus de toate, că timpul acesta este crucial pentru formarea și reformarea corpului uman, în mare parte deteriorat de vechile și dăunătoarele practici care au stat la baza acestei vieți sau celor anterioare.

Posibilitatea modelării ființei umane începe chiar din starea de făt, realitate mai greu acceptată de mulți dintre voi. Corpul fizic al mamei transmite semnale electrice fătului și modelează ființa care se formează și urmează a se naște. Femeia însărcinată trebuie să comunice și auditiv cu copilul din pântece, căruia este bine să-i transmită și prin grai bucuria și iubirea cu care este așteptat să „sosească”. Ca principiu general, mama trebuie să se comporte cu fătul ca și cum acesta ar fi o persoană dotată cu toate simțurile și capacitățile, mai puțin darul vorbirii. Mai facem mențiunea că viteza cu care se modifică corpul mamei însărcinate este mai mare decât în mod obișnuit, aceasta din cauza proceselor inerente demarate pentru creșterea și formarea fătului.
Dacă în comportament nu este necesară nicio hotărâre, așa cum mulți consideră, schimbările fundamentale de natură fizică se vor derula fără modificări importante, fără a se face din aceasta un caz care să devină o obsesie. 

Cu privire la dietă, noi facem mențiunea că hrănirea în modul cel mai simplu și mai puțin elaborat are virtuți incontestabile. Hrana trebuie să fie de consistență sănătoasă și în cantitate mică. Cei care postesc sau consumă puțină hrană constată că sunt mai viguroși și mai plini de viață decât cei care ingurgitează normal sau peste măsură.
Din ce în ce mai mulți înțeleg acest lucru. Ei nu sunt pustnici sau călugări ci gospodine, copii sau bunici.  Sunt din ce în ce mai mulți.
Ați înțeles că omul nu trăiește numai cu pâine, și mulți au început să constate acest lucru. Universul este plin de energie, care poate îndeplini și sarcina de hrănire a ființelor, fără a fi nevoie de un lung lanț de transformări (prana; n.m.).Mulți constată că anumite sortimente sau tipuri de hrană nu le mai fac plăcere, deși nu cu prea mult timp în urmă erau un deliciu pentru ei. Este bine să vă înțelegeți noile preferințe ale corpului și să le urmați. Corpul știe ce face și de ce are nevoie. Modificările care s-au produs în el au schimbat preferințele și necesitățile. În principiu, în viitor, se va mânca mult mai puțin dar mai consistent și mai natural.

Mulți încep să declare că și-au schimbat starea și preferințele în funcție de ceea ce le dictează corpul lor și, pentru aceasta, nu trebuie să mai apeleze la sfaturile minții, care se ghidează după experiența trecutului, după rutină. De fapt, apare în voi o anumită înțelepciune care vine din interior prin intuiție și care renunță să mai consulte mintea.
Deocamdată, aceasta este „o voce” mică și timidă, căreia, în viitor, va fi nevoie să i se dea ascultare.
Amintiți-vă de marele Mahatma Gandhi: un om simplu, ducându-și viața ca un gigant, umil, cu ochii aprinși de certitudine, și cu o mare iubire.

Modificările care au loc în ființa umană nu trebuie să îngrijoreze; ele sunt binevenite și menite să vă pregătească pentru a trăi în dimensiunile superioare. Fiți atenți la stările pe care le căpătați după ce ați urmat un program de  post: vă diversificați, vă amplificați, vă extindeți ca ființă cu din ce în ce mai multe abilități. Puterea voast
ră, inclusiv cea fizică, va crește deși regimul alimentar va fi din ce în ce mai simplu, mai neprocesat și mai neînsemnat cantitativ. 
Veți ajunge să comunicați cu corpul vostru, cu organele care-l compun și veți înțelege imediat necesitățile fiecăruia dintre ele. 
Puteți începe de pe acum, să vă raportați la organele voastre interne ca la entități separate, cu care puteți iniția nu numai un dialog dar și o colaborare.
Gândiți-vă și urați fiecărei componente a trupului vostru, sănătate, pe care transmiteți-o cu iubire. Puteți face din fiecare organ al corpului vostru un consilier de încredere.
Nu vă incriminați componența, nu vă blamați corpul sau părți din el! Lăudați-l și mulțumiți-i că vă sprijină în obținerea unor performanțe, în păstrarea stării de sănătate și frumusețe.

Dragilor, acestea au fost unele considerații pe care am dorit să vi le precizăm, și care, pentru mulți dintre voi, sunt noutăți, iar pentru alții, aberații.
  
Dorim să încheiem prin a cere încredere celor care consideră ideile expuse ca realități atractive în curs de descoperire. 
Știm că în unele locuri oamenii practică tatuajul, ca modalitate de exprimare a unor atitudini și preferințe, sau pentru a-și arăta o anumită poziție socială în grupul căruia-i aparține. 
Noi nu vă cerem asta dar vă solicităm să dați atenție corpului vostru fizic și componentelor acestuia, ca dovadă a prețuirii voastre pentru că vă este un slujitor credincios.
Dacă sunteți creștin, vă puteți imagina mândria cu care Iisus a purtat stigmatul, marele său devotament și iubirea de care a fost capabil atunci când a acceptat să se sacrifice? 

Ați văzut cum, cu un singur gest al degetelor, ați ajuns să măriți lucrurile pe monitor, sau să faceți să se schimbe imaginea!? Da, corpul vostru face asta. 
Noi vă dorim bună-dispoziție și sănătate foarte bună.
Seylah!

http://kathyvik.com
multumim pt Traducere Const.Mihăilescu

duminică, 3 aprilie 2016

Destabilizarea mesaj hathor




Destabilizarea
Un mesaj planetar hathor prin Tom Kenyon

Lumea voastră intră într-o perioadă de destabilizare imensă. 

În mesajele trecute ne-am referit la nodurile de haos, ca fiind schimbări haotice și catalitice neașteptate. Tot în mesajele anterioare am menționat faptul că apar noduri de haos multiple, iar interacțiunea acestora este ceea ce numim în mesajul de față destabilizare. 

(vezi un mesaj hathor anterior, intitulat Intensificarea nodurilor de haos si dezmembrarea realității 3D)

Această destabilizare a lumii voastre are loc la nivelul ecologic, social și individual al existenței.

Să începem cu problemele ecologice.

Mediul vostru înconjurător planetar este, în esență, otrăvit. Acidificarea oceanelor, utilizarea excesivă de pesticide, agenți chimici și combustibili fosili interacționează toate și provoacă un nod de haos ecologic de proporții uriașe. Într-adevăr, un număr crescând dintre oamenii voștri de știință afirmă faptul că Pământul intră în stadiile de început ale celei de-a „6-a extincții în masă”. 

Ne vom îndrepta imediat atenția spre ramificațiile acestor probleme, dar hai să abordăm mai întâi celelalte două niveluri.

La nivel social, lumea voastră intră într-o stare foarte instabilă și destabilizatoare. Este o situație complexă, dar abordând nivelurile cele mai elementare, am spune că asistați la un conflict de valori culturale, precum și la impactul schimbărilor climatice și al războiului asupra migrațiilor populațiilor umane, unele dintre ele fiind provocate de circumstanțe, iar altele fiind manipulate în secret de brokerii de putere.

Al treilea nivel este cel individual – tu – cel care citești acest mesaj.

Și la acest nivel situația e complexă, fiind implicate câteva niveluri. Unul din ele are de-a face cu otrăvirea mediului înconjurător al planetei voastre, menționată mai devreme. Ca urmare a schimbărilor climatice și a despăduririlor, noi forme de bacterii și viruși sunt răspândite la nivel mondial. 

Aceste microforme de viață nu sunt inerte. Sunt inteligențe vii care evoluează, evoluând foarte rapid, în maniere ce vor face ca metodologiile voastre medicale actuale de a le trata să fie ineficiente.

A doua provocare la adresa stabilității voastre individuale are de-a face cu schimbările magnetice și modificările dimensionale ce se desfășoară pe planeta voastră. Întrucât sistemul vostru nervos funcționează potrivit principiilor bioelectromagnetismului, rețelele neuronale ale sistemului vostru nervos sunt puse la încercare de aceste schimbări. Unii dintre voi, în special cei care sunt sensibili energetic, vor fi predispuși mai mult la acest lucru decât ceilalți. Dar din ce în ce mai mult, nimeni nu va fi scutit. 

Comunicarea între ființele umane va deveni mai dificilă – ca să ne exprimăm condescendent cu privire la acest subiect.
Un lucru ce v-ar putea surprinde este acela că unele dintre aceste provocări vor apărea în cadrul prieteniilor apropiate și al relațiilor intime. E posibil să constatați că evenimente exterioare aparent nesemnificative pot declanșa tsunamiuri de reacții emoționale.

Acest fenomen are două cauze principale.

Prima are de-a face cu destabilizarea sistemului vostru nervos, care îl face să fie mai predispus la a-și pierde centrul. Iar al doilea nivel are de-a face cu procesul de evoluție catalitică prin care treceți în acest moment, ca ființe umane. Prin aceasta vrem să spunem că lucrurile care au fost ascunse sunt scoase la iveală. Catacombele cele mai adânci din subconștientul vostru sunt date peste cap, la fel ca plugul care ară un câmp. În principiu, aceasta e o stare foarte tulburătoare de înfruntat, pentru aceia dintre voi care se consideră ființe spirituale. 

Dacă sunteți de părere că a fi o ființă spirituală reclamă să fii tot timpul într-o stare de beatitudine și fericire, veți constata că acest proces de purificare e deosebit de tulburător, dar – la drept vorbind – el este necesar pentru evoluția individuală și eliberarea de restricțiile impuse de religii și de istoriile voastre îngrăditoare. De asemenea, pentru omenire ca întreg, e necesar să-și înfrunte și să-și transforme materialul umbrei (adică problemele emoționale nerezolvate și tiparele de credințe distructive), dacă e ca omenirea să supraviețuiască.

În mesajele trecute am spus că o linie de conduită poate fi schimbată în ceasul al unsprezecelea. Prin asta făceam referire la o metaforă, însemnând că în ultimul moment înainte de a se produce o schimbare irevocabilă, este posibil ca un rezultat să fie schimbat.

Încă mai suntem de această părere, dar voi ați trecut bine de ceasul al unsprezecelea. De bună seamă că metaforic vorbind, mai aveți un minut până la miezul nopții.

Asta înseamnă că schimbările uriașe vor trebui să aibă loc într-o perioadă foarte scurtă de timp, dacă e să evitați în plan colectiv a 6-a extincție în masă. 

Întrucât aspectele ecologice și sociale ale acestui proces de destabilizare sunt foarte complexe, am dori să ne limităm comentariile la sugestii practice pentru voi.

Din punct de vedere evolutiv, un indicator al stărilor de tranziție între dimensiuni, ca ființe umane, este percepția tot mai puternică că viața e ca un vis. Dacă vi se întâmplă acest lucru, vă veți simți viața și întâmplările din ea ca având o calitate imaterială ca de vis. Va trebui să vă ocupați în continuare de realitățile din existența voastră fizică, dar va exista o senzație crescândă că existența voastră fizică are o natură ireală. 

Ne dăm prea bine seama că în multe mesaje ale noastre am fost ca un disc zgârâiat, repetându-ne iar și iar, în special când ne refeream la stările emoționale coerente precum fericirea, bucuria și/sau aprecierea. Acest lucru are legătură cu fizica și neuropsihologia. Stările emoționale coerente sunt un antidot pentru destabilizarea sistemului vostru nervos, provocată de diverșii factori pe care i-am menționat mai devreme.

Există multe modalități de realizare a acestei munci de a aduce coerență în sistemul vostru nervos. În primul rând, vă sugerăm să lucrați în mod regulat cu meditația acustică A Bridge Between the Worlds/Punte între lumi(vezi comentariile de mai jos ale lui Tom), ca mijloc de a introduce acest tip de emoție coerentă în sistemul vostru nervos.
O altă modalitate de a crea mai multă coerență este să aduceți în viața voastră mai multă bucurie, fapt care, pentru mulți dintre voi este foarte paradoxal. Foarte puține culturi susțin necesitatea bucuriei, ca pe ceva de valoare. Sacrificiul, martiriul și uitarea de sine par a fi prețuite cel mai mult în numeroase societăți, dar, din perspectiva noastră, acestea sunt cele mai mari greșeli, cel puțin din perspectiva evoluției spirituale.

Suntem foarte conștienți de faptul că mulți dintre voi care citesc acest mesaj ar putea avea de-a face cu acest paradox (cum să creați mai multă bucurie în viața vostră) în moduri foarte directe și provocatoare.

Ca orice sfat, sfatul nostru ar trebui să fie „luat cu un pic de sare” (cu un pic de scepticism. N.tr.). Aceasta e doar perspectiva noastră cu privire la această provocare. Acum, că am vorbit de această prevenire, sugestia noastră e să îndepărtați din viața voastră formele-gând ale sacrificiului de sine și martiriului. Găsiți mai multe modalități de a descoperi bucurie, chiar și în lucrurile cele mai neînsemnate. Nu contează cât de neînsemnate sunt.

Și, în final, găsiți curajul de a  rosti adevărul oamenilor celor mai apropiați. În opinia noastră, acest gen derostire a adevărului și dezvăluire de sine este esențial pentru succesul tranziției voastre prin curentul și perioada actuală de destabilizare globală.
Hathorii
7 februarie 2016


Gândurile și observațiile lui Tom 

În primul rând, nu cred că prima parte a acestui mesaj ar trebui să surprindă pe cineva care a reușit să evite să fie păcălit de vraja hipnotică a mass-mediei noastre și care a analizat cu atenție cursul evenimentelor internaționale recente.

Pentru cititorii care nu sunt la curent cu conceptul de a 6-a extincție în masă a formelor de viață de pe această planetă, mai jos este un link către un suport de curs pe care l-am oferit participanților la un atelier de lucru din trecut, numit The Biophotonic Human/Omul biofotonic. El conține surse de informații științifice și surse de informații accesibile nespecialiștilor, cu privire la dovezile tot mai multe despre faptul că ne aflăm pe punctul de a trece – sau chiar am trecut – la a 6-a extincție în masă. 

http://tomkenyon.com/the-spiral-of-ascension-class-handouts (vezi traducerea în limba română la sfârșitul mesajului. N.tr.)

Motivul pentru care împărtășesc aceste informații este acela de a aduce în discuție un concept pe care îl consider a fi vital, într-un mod echilibrat și deschis – însemnând fără  senzaționalism – și ancorat în credibilitate științifică. Ceea ce decizi sau nu să faci cu aceste informații ține de domeniul alegerii tale și nu a mea.

Chiar dacă acesta e un mesaj relativ scurt, în el sunt codificate niveluri de informații. 

Unul din nivelurile pe care l-am considerat interesant a fost afirmația despre percepția vieții ca pe un vis. Acesta e un subiect foarte complex, dar, în forma lui cea mai simplă, hathorii spun că pe măsură ce urcăm în conștiință apare adesea o percepție tot mai puternică că viața e ca un vis. Începem să pătrundem „iluziile” acestei lumi, pentru a percepe realitatea de fond, că noi ne creăm percepția unică proprie despre „realitate”. Mai mult decât atât, începem să percepem mai clar că existența noastră întrupată reprezintă doar o dimensiune dintr-un tărâm interdimensional vast al conștiinței.

Percepția vieții ca pe un miraj ireal, despre care au vorbit hathorii, are o calitate reconfortantă și interconectată. Altfel spus, atunci când apare această stare de percepție, te simți enigmatic de profund conectat cu tine, la un nivel mai adânc decât simți în mod mod obișnuit. În același timp, te ocupi de realitățile fizice ale existenței tale și nu încerci să le eviți. Acest lucru te conduce la un fel de delectare că te afli în timp și spațiu, în timp ce recunoști că o parte din tine (adică realitatea ta multidimensională) transcende timpul și spațiul, precum și toate fenomenele (adică situații, persoane și locuri) cuprinse în viața ta.

Mă gândesc că ne-ar fi necesar aici să facem o distincție între ceea ce numesc hathorii natura ca de vis a vieții, din perspectiva dimensiunilor mai înalte ale conștiinței, și disocierea de viață, care e o aberație mentală. 

Dacă percepi o disociere sau deconectare de viață, care te face să te simți mai puțin conectat cu tine, și dacă ai stări emoționale care sunt mai degrabă deranjante decât reconfortante, aș spune că nu te afli în mișcarea ascendentă despre care vorbesc hathorii în acest mesaj.E posibil ca mai degrabă să simți efectele stresului, care își spune cuvântul asupra stării tale emoționale de bine. Din această cauză hathorii vorbesc într-una de emoțiile coerente obținute prin meditație și/sau ascultarea de piese acustice hrănitoare și liniștitoare, precum A Bridge Between the Worlds/Punte între lumi (vezi mai jos linkul către această meditație acustică), precum și prin cultivarea emoțiilor coerente cum ar fi – dar în mod cert nelimitându-se la ele – bucuria, fericirea și/sau aprecierea.

Iar la final, chiar în ultimul paragraf din acest mesaj, ei au spus:

„Și, în final, găsiți curajul de a vă rosti adevăruloamenilor celor mai apropiați. În opinia noastră, acest gen de rostire a adevărului și dezvăluire de sine este esențial pentru succesul tranziției voastre prin curentul și perioada actuală de destabilizare globală.”

În timp ce lucram la partea mea din mesaj, i-am întrebat ce voiau să spună prin rândurile de mai sus, iar ei au răspuns că evoluția spirituală și libertatea depind de cei doi piloni, ai rostirii adevărului tău altora și dezvăluirii de sine, în moduri ce deschid căi interioare (în tine) și exterioare (în cei din jurul tău), pentru ca schimbarea să aibă loc. Dacă îți ții lumina ascunsă de tine și de alții, lumea nu va fi eliberată de luminozitatea ta înnăscută. În același timp, dacă îți reprimi și-ți ții ascunse suferința și reacțiile negative la ceea ce se întâmplă în jurul tău, de tine și de alții (prin perpetuarea uitării de sine și a distragerii), vei crea un tărâm al umbrei ce va exclude și eclipsa orice lumină spirituală reală ce ar putea emana din ființa ta.

Tom Kenyon

Click aici pentru a asculta și/sau descărca A Bridge Between the Worlds/Punte între lumi. Linkul te va conduce la secțiunea Listening/ascultare de pe website (www.tomkenyon.com). După ce ți-ai dat acordul asupra clauzelor și condițiilor/Terms and Conditions, vei găsi o mulțime de meditații acustice și prelegeri, pe care le poți asculta și/sau descărca, pentru uz personal. Pentru a găsi meditația acustică, defilează în jos până găsești titlul: A Bridge Between the Worlds.

Informații care nu au legătură directă cu acest mesaj:

Calendarul meu pe 2016 este în prezent postat pe website-ul nostru. Click aici pentru a-l vedea online sau vizitează website-ul nostru, pe adresawww.tomkenyon.com.

O nouă meditație acustică, intitulată Kuan Yin’s Enlightenment Sound Meditation/meditația acustică de iluminare a lui Kuan Yin, este în prezent postată la secțiunea Listening de pe website. Această meditație acustică foarte neobișnuită are la bază metoda de atingere a iluminării, declarată chiar de Kuan Yin. Poți asculta meditația acustică făcând click pe titlul de mai sus sau mergând la secțiunea Listening. După ce ți-ai dat acordul cu privire la clauze și condiții, vei avea acces la toate prelegerile, muzica și meditațiile acustice din această secțiune. Poți să asculți și/sau să descarci oricare din aceste fișiere audio, pentru uz per
​s​
onal. 

Mesaje hathor false

Recent, mi-a fost dezvăluit că cineva, din câte se pare din Olanda, a scris și răspândit un mesaj hathor, atribuindu-mi-l. Consider acest gen de comportament ciudat, supărător și neetic – ca să nu mai spun ilegal.
Deși cu siguranță că oamenii sunt liberi să transmită prin channeling pe cine vor sau ce vor, ei nu au dreptul să-mi folosească numele sau să-și asocieze creațiile cu mine, în vreun fel. Dacă primești vreodată un mesaj hathor trimis mai departe, chipurile de la mine, ți-aș sugera să intri pe website-ul nostru și să vezi dacă apare în arhiva Hathori. Dacă nu-l vezi acolo, nu am avut nicio legătură cu el.

Dacă apreciezi să primești mesaje hathor de la mine și întâlnești un mesaj fals, precum cel ce a fost trimis mai departe din Olanda, am rugămintea să înștiințezi persoanele din rețeaua ta despre situație și să le încurajezi să verifice autenticitatea mesajului, mergând la arhivele Hathor, pe adresa www.tomkenyon.com
©2016  Tom Kenyon   Toate drepturile rezervate www.tomkenyon.com

Poți să faci copii ale acestui mesaj și să le distribui în orice mijloc mass-media dorești, atât timp când nu ceri bani pe el, nu-l modifici în niciun fel, recunoști meritul autorului și incluzi această notă de copyright. Deși e permis ca textul acestui mesaj să fie împărtășit, nu e permisă postarea niciunui fișier audio, inclusiv cele cu prelegeri, muzică și/sau meditații acustice, pe niciun site și pentru niciun motiv, fără permisiunea scrisă din partea autorului.

Spirala Înălțării – suport de curs 

Presupuneri despre Lucrare
Spirala Înălțării: un atelier de lucru hathor intensiv
Seattle, Washington, 6 – 8 noiembrie 2015
 
Hathorii susțin că termenul de Înălțare acoperă o sferă largă de progrese evolutive umane. Acestea includ progrese de nivel mai jos, precum creativitate crescută și aptitudini de rezolvare a problemelor, stăpânirea stărilor de conștiință coerente (însemnând stări mentale ce te fac să  fii mai eficient și fericit) și capacitatea de a călători prin tărâmul interior mental și emoțional al conștiinței tale.

Următoarele stadii mai înalte ale Înălțării includ aptitudini umane noi, precum conștientizarea directă atât a naturii tale interdimensionale, cât și a naturii multidimensionale a cosmosului. Stadiile mai avansate ale Înălțării mai includ cunoașterea realității interdimensionale și a exprimării ei în tărâmurile materiei, timpului și spațiului. În final, la nivelurile cele mai înalte ale Înălțării, sunt modificate diverse manifestări ale corpului fizic – culminând în final cu transformarea materiei în lumină. Este important să se înțeleagă că, din perspectiva hathorilor, orice mișcare ascendentă în domeniile menționate mai sus constituie o formă de Înălțare. 

Altfel spus, este important să-ți recunoști (adică să o recunoști față de tine) înălțarea personală, oricât de mic ți s-ar părea progresul făcut. Sau, ca să formulez altfel…o călătorie de o mie de kilometri începe cu primii câțiva pași. 

O modalitate ingenioasă din punct de vedere intelectual de a privi procesul Înălțării (așa cum e definit de hathori) este prin prisma unui termen academic numit „acțiuni de ordine crescândă”. 

Acțiuni de ordine crescândă 

Cartea, Operations of Increasing Order/Acțiuni de ordine crescândă, de John Curtis Gowan, Profesor emerit la Universitatea Statului California din Northridge, constituie o perspectivă fascinantă asupra evoluției umane, prin prisma fizicii cuantice, a psihologiei cuantice și a artelor spirituale străvechi, ale transcendenței și transformării.

Citatele de pe pagina următoare provin din această carte, pe care eu, unul, o consider o resursă valoroasă pentru cei interesați de perspectiva științifică asupra Înălțării, ca expresie naturală a potențialului evolutiv uman. O altă analiză pătrunzătoare a temei transformării spirituale, realizată tot de acest cadru universitar iluminat, este o carte intitulată Development of the Psychedelic Individual/Dezvoltarea individului psihedelic.

De la pagina 40…
„A doua lege a termodinamicii arată că într-un sistem închis entropia crește constant și, în consecință, universul pare să ‘se micșoreze.’ De asemenea, se pare că procesele vieții sunt antientropice, adică generează ordine, din haos. Rezultatele acestei ordini crescânde sunt discontinui, emergente și integratoare, atât în natură, cât și în om (omenire).” 

Notă: Entropia poate fi definită ca procesul de deteriorare, degradare, dărâmare, dezordine și/sau haos. Profesorul Gowan susține și aduce dovezi științifice că formele de viață (precum ființele umane) sunt antientropice din fire și tind să creeze ordine, din haos. Aceste concepte sunt total compatibile cu perspectivele hathorilor cu privire la spirala Înălțării și capacitatea ta, ca ființă umană, de a te implica în acțiuni de ordine crescândă, în mijlocul haosului crescând. Profesorul Gowan definește în continuare termenii discontinuu,emergent și integrativ:

„Dă-mi voie să repet tema acestui fragment, care este: Efectele ordinii crescânde sunt discontinui, emergente și integrative. Discontinuu înseamnă că are loc o urcare bruscă, abruptă, la o stare mai înaltă. (Este realmente o transferarea a legilor fizicii în știința comportamentului.) Emergență înseamnă declanșarea unei puteri sau aptitudini superioare, neobservată anterior. Integrativ înseamnă că noile acțiuni au unele calități holistice, sinergice, de înlăturare a granițelor, ce reunesc într-un singur Gestalt aspecte care înainte nu s-au remarcat a fi capabile de unificare.”

Un alt mod de a exprima toate acestea este că, pe măsură ce ne elevăm în conștiință (adică ne Înălțăm), vom întâlni direct forța entropiei sau a haosului, întrucât ele fac parte din realitatea acestui univers. Cu alte cuvinte, există o forță ce va tinde să desființeze sau să dezintegreze ceea ce am creat sau intenționăm să creăm. Este vital să înțelegem natura acestei forțe ce se opune înălțării noastre evolutive. De asemenea, e important să recunoaștem că atunci când ne confruntăm cu factorii de stres ai entropiei/haosului, în loc să fim distruși de aceste forțe, putem trece rapid la stări superioare de conștiență,  fapt ce ne va dezvolta capacitatea de a răspunde situațiilor noi. Aceste stări de conștiență și respons-abilități (abilități de a a răspunde) vor fidiscontinue față de ceea ce am cunoscut înainte și vorieși la iveală din natura noastră. Mai mult, aceste stări superioare de conștiență și aptitudinile nou descoperite vor tinde să se integreze cu alte aspecte ale naturii noastre, ce erau înainte considerate a fi incompatibile (și anume, a fi practic și spiritual în același timp este doar un exemplu).

Acest atelier de lucru se va concentra pe metode hathoriene care să ne ajute să ne accelerăm manifestarea potențialului evolutiv înnăscut de a ne Înălța.


A șasea extincție în masă de pe Pământ

Notă importantă: acest suport de curs nu are scopul de a mări isteria colectivă cu privire la problemele de schimbare a climei și ceea ce un număr tot mai mare de cercetători ai mediului înconjurător numesc în prezent a șasea extincție în masă de pe Pământ. Mai exact, scopul acestui suport de curs este să-ți furnizeze atât informații științifice, cât și informații bazate pe știință accesibile nespecialiștilor, pentru a amplasa această chestiune vitală într-un context credibil.  

Resurse științifice 

Lista de resurse menționate mai jos conține articole științifice ce sunt în general evaluate profesional de alți cercetători din domeniu. Acest standard de evaluare științifică este crucial în procesul științific, deoarece mărește probabilitatea ca informațiile să fie exacte. Multe din articolele și studiile enumerate mai jos reclamă o înțelegere tehnică.

Nature (săptămânal internațional de știință)
A sosit deja a 6-a extincție în masă de pe Pământ?
Linkul de mai jos te va conduce la un articol academic publicat în revista Nature, pe data de 3 mai 2011, de cercetătorul Anthony D. Barnosky și colegii săi. EI prezintă dovezi științifice ce  adeveresc ipoteza că actuala extincție a plantelor și animalelor de pe Pământ are loc într-un ritm mult mai rapid decât ar prezice înregistrările fosile. Acesta e un apel academic la măsuri mai eficiente de conservare, în scopul de a încetini ceea ce ei numesc a 6-a extincție în masă. Te rog să reții că linkul de mai jos te va conduce la un rezumat al articolului mai amplu. Ca să accesezi articolul întreg, e necesar să te abonezi la revista Nature. Dacă vrei să citești acest articol academic de reper, fără să te abonezi, verifică la biblioteca locală, întrucât multe biblioteci au revista Nature.
http://www.nature.com/nature/journal/v471/n7336/full/nature09678.html

Service Stanford News/Serviciul de știri Stanford 
Biologii de la Stanford avertizează despre stadiile de început ale evenimentului a șasea extincție în masă de pe Pământ
Aceasta e o publicație oficială a universității Stanford.
Linkul de mai jos te va conduce la un articol scris de Bjorn Carey, ce dezbate teza profesorului de biologie de la Stanford, Rodolfo Dirzo, și a colegilor săi, potrivit căreia „desfaunarea” (cuvânt creat pe modelul cuvântului des-păduri-re. N.tr.) ar putea avea „mai târziu” efecte nocive asupra sănătății omului. Linkul de la sfârșitul articolului te va conduce la alte articole Stanford, despre o varietate de subiecte pe tema mediului.http://news.stanford.edu/pr/2014/pr-sixth-mass-extinction-072414.html

Articole academice despre mediul înconjurător și științele Pământului
Aceasta este o resursă online pentru un fond vast de articole și studii academice ce acoperă un număr mare de domenii. 
Linkul de mai jos te va conduce la secțiunea Environmental and Earth Sciences a resurselor. Acest serviciu percepe o taxă.https://www.questia.com/library/science-and-technology/environmental-and-earth-sciences

Resurse ușor de folosit de nespecialiști
Aceste resurse prezintă informații despre a 6-a extincție în masă de pe Pământ, într-o formă ce nu necesită cunoștințe tehnice sau o înțelegere cuprinzătoare a științelor despre mediu. 

Silent Spring/Primăvară tăcută
Revista The New Yorker a fost prima care a publicat (în trei episoade) această carte de referință a lui Rachel Carson, în 1962. Ea a dezvăluit unui public neștiutor, efectele secundare îngrozitoare ale industriei chimice (inclusiv ale agenților chimici toxici precum pesticidele), asupra fragilului ecosistem interconectat și interdependent al Pământului.
Silent Spring, Rachel Carson (republicată de E. Miffin Company în 2002)
Skeptical Science/Știință sceptică
The Earth’s Sixth Mass Extinction May Be Underway/A șasea extincție în masă de pe Pământ ar putea fi în curs de desfășurare
Aceasta e o analiză bună a subiectului, având un context paleontologic.http://www.skepticalscience.com/sixth-mass-extinction.html
Mysterium.com
Linkul de mai jos te va conduce la un website ce conține sute de linkuri spre alte surse, precum și  concluzii ale studiilor științifice asupra celei de-a 6-a extincții în masă. Aceasta e o sursă vastă de informații ușor de înțeles de nespecialiști.
http://www.mysterium.com/extinction.html

Live Science
6th Mass Extinction? Humans Kill Species Faster Than They’re Created/A 6-a extincție în masă?
Oamenii distrug speciile într-un ritm mai rapid decât cel în care au fost create
Un articol de Stephanie Pappas, despre problemele biodiversității și extincției în masă.
http://www.livescience.com/47733-humans-destroy-earth-biodiversity.html

The New York Times
Chasing the Biggest Story on Earth/Urmărirea celei mai importante povești de pe Pământ
Acest articol este o conversație între scriitoarea Elizabeth Kolbert (autoarea cărții The Sixth Extinction: An Unnatural History/A șasea extincție: o istorie nefirească) și jurnalista Claudia Dreifus. El abordează impactul activității umane asupra ecosistemului și felul în care conduce la a 6-a extincție în masă.
http://www.nytimes.com/2014/02/11/science/the-sixth-extinction-looks-at-human-impact-on-the-environment.html


Resurse pentru cercetări asupra biofotonicii

Partea 1

Publicații academice și cercetări științifice asupra biofotonicii
Acesta nu e nicidecum un sondaj complet de resurse științifice. Te rog să ai în vedere – ca în cazul multor publicații științifice – că unele din aceste site-uri oferă acces limitat celor care nu sunt membri ai asociației.

Integrative Biophysics: Biophotonics/Biofizică integrativă: biofotonică
Editat de Fritz-Albert Popp și Lev Beloussov
Kluwer Academic Publishers
Aceasta e o carte foarte tehnică și informativă în domeniul biofotonicii, scrisă de unul din cercetătorii fondatori ai acestui domeniu. 

Leonardo, MIT Press, Technoetic Pathways toward the Spiritual in Art: A Transdisciplinary Perspective on Connectedness, Coherence and Consciousness/ Căi tehnoetice în direcția spiritualității în artă: O perspectivă transdisciplinară asupra conectivității, coerenței și conștiinței  Roy Ascott, Director de cercetarehttp://www.mitpressjournals.org/doi/abs/10.1162/002409406775452230

Journal of Alternative and Complimentary Medicine/Revista de medicină alternativă și complementară
Bruce D. Curtis și J.J. Hurtak, Consciousness and Information Processing: Uncovering the Foundation for a Medicine of Light/Conștiința și procesarea informațiilor: dezvăluirea Fundației pentru o medicină a luminii, The Journal of Alternative and Complimentary Medicine, Feb. 2004
http://online.liebertpub.com/doi/abs/10.1089/107555304322848931
Salk InstituteWAITT Advanced Biophotonics Center/Institutul Salk, Centrul de Biofotonică Avansată WAITT
Pe lângă cercetarea de buletine de știri și studii, acest site are un clip video interesant, numit ”Seeing Is Believing/A vedea înseamnă a crede”.
Stanford University: Biophotonics and Medicine/Universitatea Stanford: Biofotonica și medicina
Acest site se ocupă în principal de aplicațiile medicale ale biofotonicii
http://mips.stanford.edu/research/mbil.html

Biophotonics Lab Website, University of Texas at Austin/Website-ul laboratorului de biofotonică al Universității statului Texas, din Austin
Studii de cercetare și informații la zi despre aplicațiile medicale și optice ale biofotonicii
http://research.bme.utexas.edu/tunnell/
 
Partea a 2-a

Resurse credibile și ușor de înțeles de nespecialiști, despre biofotonică
Resursele de pe pagina următoare sunt în general accesibile nespecialiștilor, însemnând că ele prezintă materiale ce folosesc cât mai puțin jargon științific posibil și care necesită o educație științifică minimă. 
Te rog să remarci că articolele de blog semnate de Iona Miller, deși sunt foarte detaliate și utile, folosesc mai mulți termeni științifici decât majoritatea resurselor listate mai jos.

An overview of Biophotonics and the work of Dr. Popp/Prezentare generală a biofotonicii și muncii Dr. Popp
http://biontologyarizona.com/dr-fritz-albert-popp/

Further research into Biophotonics/Cercetări suplimentare în biofotonică
http://biontologyarizona.com/biophotons_biophotonics_research/

Russian research into DNA and Linguistics based on the work of Dr. Pjotr Garjajev/Cercetări rusești asupra ADN-ului și lingvisticii, ce au la bază lucrarea Dr. Pjotr Garjajev
http://rense.com/general62/expl.htm

Biophotonic Human/Omul biofotonic, un blog de Iona Miller (un amestec foarte interesant de știință și speculație)http://photonichuman.weebly.com

The Biophotonic Brain/Creierul biofotonic (informații și mai fascinante de la Iona Miller)http://photonichuman.iwarp.com/whats_new_3.html

Pineal DMT/DMT-ul din pineală, Iona Miller
O analiză fascinantă despre cum produce glanda pineală DMT – o substanță halucinogenă produsă natural în creier – și efectele ei asupra stărilor de conștiință modificată http://photonichuman.weebly.com/pineal-dmt.html

Biophotonics-Bioenergy Results: The Rhine Center Experiment/Rezultatele biofotonicii-bioenergiei: Experimentul de la Centrul Rhine
Acest articol are la bază un studiu condus la Centrul Rhine asupra Biofotonicii și Qigong-ului. El cuprinde o analiză temeinică a spectrului energiei, într-o manieră foarte simplă, și mecanismul prin care sunt produși biofotonii.  
http://yang-sheng.com/?p=4446

Vindecare energetică
Linkul de mai jos te va conduce la secțiunea unui website numit The Healer’s Bible/Biblia vindecătorului, care conține un volum uriaș de informații despre vindecare energetică în general. Acest link duce la o secțiune numită Energy Healing, care combină studiile științifice cu speculațiile, precum și materiale video despre vindecare energetică prin intermediul biofotonilor.
http://www.thehealersbible.com/energy-healing.html

Spontaneous Remission and the Placebo Effect/Remisia spontană și efectul placebo
Acesta e un link deosebit către o secțiune a website-ului Institutului de Științe Noetice. 
El furnizează o abundență de resurse, inclusiv bibliografii despre natura efectului placebo și legătura lui cu remisiile spontane. Consider că aceasta e o resursă  foarte valoroasă, cu multiple implicații pentru vindecare, inclusiv pentru fenomenul de biofotoni.http://www.noetic.org/research/project/online-spontaneous-remission-bibliography-project/

Multumim pentru traducere Ana Nicolai
 
Art Blogs - BlogCatalog Blog DirectoryAlterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog Directory Director web luxdesign28.roClickLink.ro