Cursuri REIKI Targoviste Tratamente REIKI: mai 2015

Fenomen ciudat în nordul Moldovei. Ţăranii din Poiana jură că un OZN le-a călcat satul, iar fiinţe misterioase bântuie pe uliţe şi bagă groaza în ei

Sătenii din Brăieşti, o localitate din judeţul Botoşani, spun că au dovada perfectă privind existenţa extratereştrilor. Este vorba despre un cerc uriaş apărut pe câmpurile din afara satului, locul unde ar fi aterizat un OZN. Oamenii se plâng că tot felul de personaje ciudate se plimbă pe uliţe şi îi bagă-n sperieţi.
Obiectele Zburătoare Necunoscute( OZN) fascinează omenirea de câteva decenii, iar prezenţa lor a fost semnalată documentar încă din perioada antichităţii. Viaţa în afara spaţiului terestru, celebrii extratereştrii şi atitudinea lor faţă de umanitate fascinează şi astăzi.
Doveziile, deşi negate de autorităţi, continuă să apară. Ultima mărturie a prezenţei extratereştrilor în România spun că o au nişte ţărani din satul botoşănean Poiana, comuna Brăieşti. Un grup de săteni sunt gata să jure pe cele sfinte că satul lor a fost călcat de extratereştrii. Cu mândrie spun că au dovada incontestabilă.

OZN-ul a aterizat pe ogoarele de la Poiana

Poiana este un cătun idilic din judeţul Botoşani. Situat la doar 24 de kilometri de reşedinţa de judeţ, municipiul Botoşani, satul se cufundă între dealuri împădurite. Un loc ideal pentru apariţia fenomenelor paranormale. Sătenii, agricultori simpli şi crescători de vite, spun că, într-adevăr, în satul lor se petrec lucruri necurate. Acum o lună şi jumătate, povesteşte nea Valuţă Burlacu, un bătrân din satul Poiana, la două şi jumătate noaptea, a văzut două lumini pe cer.
”Una s-a îndepărat, iar cealaltă parcă s-a lăsat pe câmp. Fără zgomot”, povesteşte nea Valuţă. Nu s-a îndoit nimeni. Valuţă Burlacu a fost locotenent comandor de aviaţie şi nu se sperie cu una două. ”A făcut, domne, armata la Bobocu la aviaţie”, spune cu admiraţie, Dan Pădurariu, un sătean ceva mai tânăr.
Pe uliţele satului, a doua zi, au început să circule zvonurile. Nea Pădurariu pleacă în recunoaştere, în locul unde s-ar fi lăsat pe pământ luminiţa. Se întoarce speriat şi spune că pe câmp, lângă o mlaştină din spatele satului, se află un cerc cu diamentrul de şapte metri. Era şi urma unei arsuri.

Cercul de pe câmp descoperit de sătenii din Poiana FOTO Cosmin Zamfirache

”Era aşa ca atunci când dădeam foc la mirişte şi creştea iarba deasupra. Este perfect rotundă. Cu ce poţi să faci aşa un cerc perfect aici, la Poiana? Nu ai cu ce. Şi, mai ales aşa, peste noapte, fără zgomot. Este un OZN. Ăştia cred că sunt extratereştrii”, spune convins Dan Pădurariu.

De altfel, şi fostul aviator spune că, într-adevăr, este cu siguranţă ceva nepământesc pe câmpurile oamenilor. Din acel moment, nimeni nu a mai dus vitele acolo la păscut şi niciun sătean nu s-a atins cu plugul de bucata de pământ.

Extratereştrii la Poiana

Vestea a circulat din casă-n casă, astfel că unii săteni au început să facă o serie de corelaţii. Nea Petrică, un alt bătrân din sat, spune că, exact de când a fost descoperit cercul pe pământ, au început să umble prin sat oameni ciudaţi, care nu au mai fost văzuţi pe acolo.

Dan Pădurariu săteanul din Poiana care a descoperit cercul de pe câmp FOTO

Cosmin Zamfirache ”Aici ne ştim toţi. Şi au fost de atunci tot felul de străini. Aşa, fără ţintă. Doamne fereşte!”, spune bătrânul. Oameni ca nea Petrică, sunt convinşi că extratereştrii pot lua formă umană şi au umblat o vreme prin Poiana.

Extratereştrii ne vizitează din secolul al XVI lea

Povestea întâlnirilor românilor cu extratereştrii are o tradiţie de aproape 500 de ani. Prima consemnare apare în Letopiseţul Moldovenesc. ”Sămn mare s-au arătat pe ceriu, c-au strălucit dinspre miadzănoapte ca un chipu de om, de-au stătut multă vreme şi iară s-au ascuns în văzduh”, se arată în această lucrare. Apariţia obiectelor zburătoare neidentificate a fost apoi atestată, în 1913, 1967 şi, fără întrerupere, până în 2007.

Pădurea Baciu, de lângă Cluj Napoca, Alexeni, Mălina sau Lacul Bâlea sunt doar câteva dintre locaţiile cu tradiţii pentru consemnarea apariţiei OZN-urilor. O apariţie misterioasă recentă a avut loc la Câmpia Turzii, în octombrie 2007. În timpul unui zbor de antrenament, carlinga unui avion care decolase de la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii a fost avariată după un contact cu obiecte zburătoare neidentificate.

Culmea, pe 27 aprilie 2015, sătenii din Sigmir, Bistriţa Năsăud au spus că pe câmpurile din afara satului au găsit cercuri cu urmă de arsură, asemănătoare celor de la Poiana, judeţul Botoşani. De alfel, sătenii din judeţul Botoşani susţin că nu au anunţat pe nimeni de vizitatorii ciudaţi de la ei din comună, convinşi că nu vor fi crezuţi.

Read more: http://filedelumina.ro/2015/05/05/taranii-din-poiana-si-ozn-ul/#ixzz3ZfLyuGIa

OZN la Targoviste 1595

România, ca orice altă ţară din această lume, a fost vizitată încă din cele mai vechi timpuri de diverse civilizaţii extraterestre. De cele mai multe ori, aceste vizite au fost fie ignorate sau pur şi simplu nu au fost consemnate din motive încă necunoscute.

Prima consemnare cu privire la apariţia unui OZN s-a produs în 15 octombrie 1595 la Târgovişte. În acele vremuri, oraşul doar ce fusese cucerit de turci după o bătălie crâncenă. Turcii, victorioşi, au pregătit fortificarea zidurilor pentru a putea întâmpina atacurile lui Mihai Viteazul.

Într-un ziar din Transilvania s-a scris că în ziua de 15 octombrie 1595, deasupra cetăţii Târgovişte a apărut o cometă uriaşă. Fenomenul a durat nu mai puţin de 3 zile, adică până în momentul în care războiul s-a încheiat cu victoria turcilor.

Interesant este faptul că mulţi ani mai târziu oamenii de ştiinţă au stabilit că în acea perioadă nu a existat nicio cometă care să fie vizibilă de pe Terra. De aici se poate deduce că lumina de pe cer a aparţinut unui obiect spaţial neidentificat, care probabil a venit în zona respectivă pentru a admira spectacolul oferit de oameni.

Imediat după ce lupta s-a terminat, lumina uriaşă de pe cer a dispărut ca şi cum nu ar fi existat niciodată. În vremea respectivă, nu se cunoştea termenul de extratereştri sau OZN-uri, motiv pentru care oamenii au crezut că este vorba despre o banală cometă.

Notă: o cometă apare mai multe zile la rând, cam la aceeaşi oră şi cam în acelaşi loc pe cer; de asemenea, ea este văzută simultan de pe zone întinse ale globului. Fenomenele de acest fel erau în acea perioadă atent consemnate, faptul că nu există nici o altă menţiune şi faptul că nu putem lua în considerare, având în vedere durată observaţiei, nici un alt fenomen natural, ne face să declarăm observaţia că neidentificată

http://www.reabilitare.info/2011/11/01/ambasada-americana-pe-pamint-craiesc-sau-despre-biserica-fortificata-moardas/

Este interesant ca au pus steagul american cu acvila in varf, nu steagul obisnuit, iar banii pentru reabiliare au fost donati din findul ambasadorului american.

O restaurare scandaloasă, cu implicări germane şi americane: Moardăş (jud. Sibiu

Nu sunt un împătimit al veştilor furnizate de către presă. Aceasta după ce, ani de-a rândul nu a făcut decât să bată cu telul în apă uşor emulsionată cu veşti subţiri ori socotite generatoare de apetit la lectură. Drept urmare, vizita mea la Moardăş (00001) nu s-a înscris în vreo prelungire de veste venită, potrivit căreia pe acolo s-ar derula ceva important.

Pentru a intra însă în subiect, mă folosesc însă de aceeaşi presă – colectată ulterior vizitei, nu pentru a echilibra lucrurile, ci pentru a arăta cât de oarbă poate fi.

„Monumente lăsate în paragină de românii nepăsători au ajuns să fie salvate de străini. În Sibiu, de exemplu, o biserică ridicată acum 700 de ani, care stătea să se dărâme, a fost salvată de americani, care au investit în restaurare 50.000 de euro.” – a titrathttp://www.digi24.ro/stire/SIBIU-Americanii-si-nemtii-ne-dau-bani-sa-ne-restauram-bisericile_45335. Ziaristul nici măcar nu pare a şti că monumentul nu este al românilor, decât ca proprietate superioară, deţinută de naţiunea dominantă şi responsabilă cu bunurile culturale ale României, ci a celor care au mai rămas din comunitatea saşilor, reprezentaţi, din punct de vedere al gestiunii patrimoniului, de către Consistoriul Evanghelic de la Sibiu.

Am căutat insistent pe autorul proiectului şi principalul responsabil german (bavarez) al execuţiilor. Am dorit să-i aflu în primul rând calitatea profesională (arhitect? Inginer?), apoi competenţele în virtutea cărora putea acţiona asupra monumentului. Nici prin gând nu mi-ar trece că întreaga operaţiune s-ar fi derulat fără un arhitect sau constructor autorizat! Nu l-am găsit, nici presa nu s-a interesat pentru a-i onora numele. În schimb, au ieşit la iveală „voluntarii”. „Reprezentanţii Şcolii Tehnice din München, printre care Hans Seger, directorul şcolii şi Hans Gröbmayr, coordonatorul studenţilor implicaţi în procesul de restaurare”. Cei din urmă par să fi fost „peste o sută de tineri din Germania, care au muncit zi şi noapte”. Cu alte cuvinte, întreaga responsabilitate de competenţă şi profesionalism a fost pusă în seama unor anonimi inimoşi.

În două etape, pe lângă efortul bavarezilor, s-au adăugat şi banii Ambasadei SUA din Bucureşti, în sumă totală de 39.200 dolari, dislocaţi din „Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale ale Departamentului de Stat al SUA”. Abia dacă pot să-mi imaginez că Ambasada ar fi dat banii fără să vadă proiecte, autorizaţii etc., numai pentru că ar fi acordat credit nelimitat unor cetăţeni germani. Şi totuşi, ar fi fost destul ca măcar unul dintre membrii colectivităţii Ambasadei ar fi avut minime cunoştinţe de arhitectură, nu istorică – cum ar fi mai dificil de aşteptat, ci de estetica finisajelor.

Cu surle şi trâmbiţe, în prezenţa episcopului evanghelic Reinhart Guib, a arhitectei Consistoriului, pe nume Liliana Cazacu, a reprezentanţilor A mbasadei, a lucrătorilor şi, desigur, a presei(http://www.adevarul.ro/locale/sibiu/Bisericile_fortificate_sasesti_din_satul_sibian_Moardas_se_vad_din_America_0_583142182.html;http://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/fonduri-americane-pentru-biserica-fortificata-din-moardas-80793.html), s-au adăugat aplauzele.

Acum o să vedem pentru ce au fost banii, lucrările şi aplauzele.

Zidăria curtinelor de fortificaţii este cenuşie. Cimentul, care dă cromatica peste tot, a curs din belşug (0001, 0002). A acoperit cărămizile, pietrele, rosturile dintre ele. Parcă oamenii ăştia nu ştiau cum se construiseră zidurile atacate, parcă nu auziseră vreodată de incompatibiltăţi în termeni scurţi, dintre materialele originale şi cele adăugate cu fervoare de salvatori expeditivi. Parcă, veniţi din altă lume, paralelă, nu auziseră de cârâielile unor conaţionali germani la adresa restaurărilor care se executau prin preajmă, la alte monumente din România, din învecinatul judeţ Braşov, parcă nu auziseră despre campania de formare a meşterilor tradiţionali, care lucraseră numai cu mortare de var, având Viscriul în epicentru. Fără să ştie ori să ţină seama de legea românească a construcţiilor, care prevede inscripţionarea şantierelor, cu tot dischisul (antreprenor, arhitect, finanţator, termene etc. etc.) ni s-a lăsat în urmă, de „admirat”, o… scândură (00011)! Tot ceea ce făceau ei, era bun şi de aplaudat! Contrapuse cele două situaţii, nu pot fi comentate decât strâmbe judecăţi ori gesturi vecine cu ipocrizia ale uneia şi aceleiaşi comunităţi exterioare României.

Operaţiunile de betonare au cuprins însă şi biserica medievală, mai veche decât curtinele (0003, 0004, 0005). Cromatica se combină, de astă dată, cu o grosolană curgere şi năclăire a pietrăriei de ancadramente gotice (0006). Într-o manieră care este de oprit şi condamnat la oricare cârpaci zidar de pe la mijlocul secolului XX, nu care operează pe monumente istorice de clasa A (importanţă naţională)!

Nu a fost, deajuns! În biserică s-a săpat incisiv în câteva locuri (0007, 0008). Cuvântul arheologie nu a apărut nicăieri, nici vreun specialist responsabil nu se poate regăsi în vreo informaţie. Drept urmare, s-au găsit podele, s-au clădit la interior „bazine” de vizibilitate… Iar ca să ne convingă cât de mult preţ s-a pus pe arheologia monumentului, materiale arheologice ne-au fost lăsate la vedere (0009), pentru a putea fi prinse în imagini incontestabile.

Acest „aranjament”, peste care flutură şi astăzi drapelul landului Bavariei (00010), este unul dintre cele mai sărite din normalitatea către care am putea tinde în anii din urmă. Parcă s-a operat în ţara nimănui, în ţara celor care nu mai au nici cel mai mic habar despre gestionarea monumentelor, acolo unde un proprietar public lasă mână liberă oricărui tip de intervenţie, ba chiar, în urmă, transformându-se în marionetă aplaudantă.

În această clipă, ansamblul de la Moardăş se ţine sigur mai bine în picioare, dar are stigmatul unei încropeli scandaloase, cu posibile consecinţe penale.

Biserica evanghelică fortificată, Moardăş (DN14 Sighişoara-Sibiu)

Povestea începe pe la 1880…

Biserica fortificată Moardăş/Mardisch, pe cînd avea turn şi drumuri de strajă (desen de Schlichting)

…cînd turnul aflat în partea de vest a bisericii se arăta a fi cam la ananghie structurală. În timp ce mai tot satul (ehee, comunitate săsească, toţi pentru unul, unul pentru toţi, nu fiecare de capul lui), de la vlădică la opincă se afla în pădure să aducă lemn pentru sprijinirea turnului, acesta nu mai suportă tensiunea aşteptării şi se prăbuşi.

Şi aşa i-au rămas urmele sub formă de movilă pînă în zilele noastre, cînd şi biserica însăşi începu să dea semne de oboseală, învinsă nu de asupritori, ci de democraţia care le deschise calea şi ultimilor saşi rămaşi în satul pe care ei îl întemeiaseră.

Timp de 15 ani ansamblul rămase pustiu. Micile reparaţii de întreţinere executate de către proprietar păreau doar să amîne momentul în care istoria avea să-şi urmeze implacabilă tendinţa de a se repeta. Şi totuşi datorită acestor mici lucrări clădirile au rezistat pînă în momentul în care soarta şi acţiunea au adus laolaltă o mînă de oameni sprinteni, care i-au sărit în ajutor.

…iar istoria se mai scrie şi astăzi

Mark H. Gitenstein şi Libby Gitenstein la Moardăş

Where there’s a will, there’s a way, spune englezu’. Şi americanii găsiră de cuviinţă să nu lase bunătate de moştenire culturală să se prăpădească. Mintea lor deschisă aprecie cum se cuvine patrimoniul nostru şi se lăsă astfel convinsă de niscaiva vorbe meşteşugite şi de un proiect bine scris să pună la bătaie suma de 39.200$. Şi pare-se că rău nu le păru.

Şi aşa de bine prinse fondul acesta, că acum, după doi ani de cînd începu tărăşenia, biserica nu mai este în pericol. Ba mai mult, are prieteni care i-au rămas aproape şi şi-a cîştgat şi alţii noi, care pun cu toţii barbă lîngă barbă, să găsească o cale de-a lăsa şi celor ce vin o istorie vizibilă şi palpabilă.

Şi uite aşa a ajuns Excelenţa Sa împreună cu soţia la Moardăş, sătuc ascuns de dealurile printre care şerpuieşte apa Calvei, de se cruceau băbuţele de aşa minune şi de steagurile de mătase. Aşa onoare n-a mai trăit nici primarul, nici subsemnata.

Pe post de happy-end…

…nu pot să nu vă spun de cuvintele bune pe care le-a rostit ambasadorul, un pasionat de cultură şi patrimoniu (de altfel l-a şi menţionat de cîteva ori pe Charles, Prinţ de Wales, pentru eforturile pe care le depune pentru conservarea patrimoniului transilvan), care a apreciat cum se cuvine moştenirea săsească a Moardăşului, “mai veche decît Statele Unite“.

Şi închei povestindu-vă că în vremurile aspre de demult era posibil în unele locuri să se dea alarma de atac foarte repede dintr-un sat în altul, pentru că dintr-un turn de biserică fortificată se vedea următorul şi tot aşa. Astăzi au apărut clădiri noi şi poate păduri care nu mai lasă turnurile să comunice vizual.

Dar chiar şi aşa, pe 28 octombrie 2011 din biserica fără turn de la Moardăş s-a văzut America.